Iuliu Mureșan dă cărțile pe față după eșecul cu AS Roma: „Altfel, nu mai pot să facă performanță!” EXCLUSIV ProSport Live

Iuliu Mureșan dă cărțile pe față după eșecul cu AS Roma: „Altfel, nu mai pot să facă performanță!” EXCLUSIV ProSport Live
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj are șanse tot mai mici să ajungă în 16-imile Europa League după un nou eșec cu AS Roma (0-2), iar Iuliu Mureșan a fost sincer la ProSport Live și a recunoscut că șefii din Gruia au avut o politică greșită înainte de startul sezonului.

Fostul președinte al CFR-ului a acuzat și arbitrajul după golul din penalty marcat de AS Roma, dar crede că ardelenii au șanse mici să mai repete performanța din sezonul trecut, atunci când au fost aproape să o elimine pe Sevilla.

Duelul dintre CFR Cluj și AS Roma a fost LIVE TEXT pe prosport.ro! În celălalt meci al grupei, Young Boys a învins-o cu 1-0 pe ȚSKA Sofia.

Iuliu Mureșan, semnal de alarmă după un nou eșec cu AS Roma: „Altfel, nu mai pot să facă performanță!” 

„Mă așteptam să fie un rezultat mai bun, dar nici ceața și nici frigul nu ne-au ajutat. Sigur, după 5-0 în tur, la Roma, era greu să joci mult mai bine. Dacă ne uitam și la băncile de rezerve de azi, este o diferență clară. CFR a avut ghinion la autogolul lui Debeljuh, care e într-o scădere de formă. Apoi, a fost acel penalty discutabil. Bălgrădean a respins mingea și nu se putea evapora din fața jucătorului Romei. Contactul era inevitabil, unde să plece? A fost un penalty acordat ușor. CFR este deja o echipă mai matură decât ar trebui, jucătorii determinanți sunt accidentați, a lipsit Deac, dar și Vinicius. CFR este într-o scădere de formă, asta e clar!

 

Nu s-a primenit lotul la timp și jucătorii nu mai dau randament la 38 de ani. Ar trebui să se facă o primenire mare, altfel nu mai pot să facă performanță. Anul acesta parcă se vede că trebuia accelerat procesul de întinerire. CFR riscă să nu se califice și să piardă și campionatul, dar sper să-și revină. Cu ȚSKA este posibil să bată CFR, iar bulgarii să vină cu rezerve, să-și menajeze jucători. Young Boys e echipă bună, acolo va fi foarte greu. Dacă depind de ultimul meci, o să găsească resurse pentru un meci mare la cum îl știu pe Dan Petrescu, dar e tot mai greu”, a spus Iuliu Mureșan, la ProSport Live.

Clasamentul grupei din Europa League:

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×